AUDIT GDPR
Audit GDPR 2021
Auditul GDPR este cea mai eficientă modalitate de a verifica periodic aplicarea corectă a prevederilor legislative, cerințelor și procedurilor în materie de protecție a datelor cu caracter personal.
Ce este activitatea de Audit GDPR?
Putem să ne imaginăm Auditul ca o radiografie a modului de implementare GDPR într-o companie ce prelucrează date cu caracter personal.
Această radiografie presupune o examinare profesională a modului de prelucrare a datelor cu caracter personal și asigură conformitatea cu cerințele legale în vigoare. Un audit joacă un rol esențial în a ajuta companiile să înțeleagă și să îndeplinească obligațiile de protecție a datelor.
Care este scopul Auditului GDPR?
- Identificarea și clasificarea, în mod concret, a riscurilor ce ar putea fi generate de prelucrarea de date efectuate de o companie.
- Identificarea datelor personale prelucrate, a traseului acestora, a metodologiei de obținere, temeiului juridic și modalităților ulterioare de transmitere, precum și alinierea acestui proces cu standardele GDPR.
- Evaluarea politicilor și procedurilor, a sistemelor și activităților unei companii, verificarea potențialelor breșe și recomandarea de ajustări pentru a fi în acord cu cerințele Regulamentului GDPR european.
Când se realizează Auditul GDPR?
Este important să fie efectuat un audit complet încă în faza incipientă. Primul audit presupune un proces de construire a unei ,,hărți” a tuturor resurselor și datelor colectate, a modalitățior de prelucrare, stocare și ștergere, precum și temeiurile identificate pentru colectare. Tot în această etapă se stabilește departamentul responsabil de procesarea și stocarea datelor colectate, precum și persoanele care sunt autorizate să aibă access la date. O cartografiere completă a acestor date și proceduri este necesară pentru a stabili modalitățile de prevenire a apariției unei breșe de securitate.
Pe parcurs, auditul se recomandă a fi realizat în mod regulat pentru a asigura conformitatea cu GDPR pe tot parcursul activității, dar și pentru a evalua eficiența măsurilor adoptate și adaptarea acestora la rezultatele obținute.
Astfel, putem constata că vorbim despre un proces complet și complex ce se întinde pe toată durata existenței unei companii și care este absolut necesar pentru a respecta normele europene de protecție a datelor cu caracter personal.
Compania noastră recomandă efectuarea unui audit periodic, la interval annual sau la momentul la care are loc orice schimbare legislativă cu impact în domeniul protecției datelor cu caracter personal.
Ce presupune procesul de audit gdpr?
Metodologia procesului de auditare se realizează în doi pași: unul static și unul dinamic.
- Partea statică vizează identificarea politicilor și procedurilor deja existente și presupune verificarea conformității din această perspectivă.
- Partea dinamică presupune verificarea in concreto, alături de managementul companiei, a modalității în care datele personale sunt procesate în cadrul societății, prin deplasarea unui agent la sediu și observarea proceselor zilnice, inițial la nivel managerial, iar apoi la nivelul fiecărui departament. Vor fi avute în vedere diverse criterii, inclusiv, dar fără a ne limita la: obiectul de activitate, natura datelor prelucrate, numărul de angajați, instrumentele și programele IT utilizate în companie.
Care sunt avantajele unui audit gdpr?
- Contribuie la creșterea gradului de conștientizare a cadrului legal privind protecția datelor, securitatea informațiilor și securitate cibernetică.
- Dovedește angajamentul companiei față de importanța protecției datelor și protejarea drepurilor persoanelor fizice.
- Nu doar sporește încrederea afișată în fața clienților, partenerilor, angajaților, managerilor, dar și respectă o cerință din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
- Are ca finalitate un Raport ce cuprinde recomandări personalizate și măsuri practice și pragmatice pentru a îmbunătăți activitatea fiecărei companii.
Pentru a vă asigura că prevederile Regulamentului sunt urmate corect în cadrul companiei dumneavoastră, vă recomandăm un audit complet pentru a primi cele mai bune măsuri pentru o implementare corectă.
Haideți să începem!
Ne asumăm următorul principiu: Și noi, la rândul nostru, ne dorim servicii de încredere, asemenea serviciilor pe care le oferim.
Motto-ul nostru: „For you we think outside the box. Why? Because we moved the box.”
socializați cu noi